Clivaj

Să-ți culci capul liniștit în pernă.

 

Ai întors cheia, motorul s-a oprit, lichidul hidraulic se răcește în conducte. Gândul asupra propriei tale vieți se despică într-un clivaj. Neted, tăios, alunecos. Ca o pungă de carne congelată. Privești tavanul și nu stingi încă lumina. Un tavan obișnuit, ici colo neregulat, cu amprentele zugravului care probabil a băut ceva în ziua respectivă. Dinspre fereastra deschisă vântul strecoară mirosul nopții amestecat cu liliac proaspăt înflorit. Draperiile dansează precum rochița unei fetițe ce se preschimbă-n prințesă. Te întorci pe o parte și decizi să mai lași lumina. Aprinsă.

 

Poți avea orice dacă n-ai ceea ce-ți dorești. Clasic. Poți să-l cauți pe dumnezeu la infinit dacă nu ești dispus să lași pe cineva sa-l găsească pe dumnezeu în tine. Ți se pare că viețuirea e imposibilă. Dai totul, faci totul, nu ceri nimic în schimb. Ești obosit, ești extenuat și fucked up, nu mai vrei să-ți ceară nimeni nimic. Nu mai ai nimic de dat. Te simți nedreptățit. Aruncat precum un iaurt în fundul frigiderului.

 

Și totuși mergi mai departe. Și ai această putere. Îți convine să crezi că iubirea este o lege organică asigurată de univers. Dreptul la iubire. Îl ai și tu. Și ți se va întâmpla și ție. Fără tăgadă.  

 

Într-o dimineață te vei trezi și se va întâmpla. Pe furiș, precum atacul unui leopard de zăpadă. Ești sigur că se va întâmpla. Decisiv, precum o rachetă balistică trimisă de pe un submarin american. Și tu însuți vei fi fericita victimă. Victima supremă a iubirii. Un om oarecare ce și-a petrecut jumătate din viață degeaba. Și care mai are o jumătate sigură, fără singurătate. Și-acest gând e ca o felie de pepene copt, ca o iluzie necesară.

 

Și așa reușești în fiecare seară să-ți culci capul liniștit în pernă.

 

Și să adormi.

 

 

Cumpără povestea!

error: Content is protected !!