Deșeu

Era iarnă.

 

Pașii mei scârțâiau prin zăpada orașului căutând un fel de revelație definitivă. Am urcat într-un taxi și, după ce am coborât, am zăbovit o vreme pe scările de la intrare. M-am întrebat de o fi corect sau nu. Apoi am sunat la interfon. Ca un patetic discret.

 

”Ce-ai mai făcut?”

 

Întrebarea ta m-a făcut să realizez că nu ne văzuserăm de câțiva ani. Apoi mi-ai așezat cizmele lângă botinuțele tale, mi-ai ciupit obrajii și m-ai strâns în brațe atât cam cât îi ia apei să dea în clocot. Mi-ai frecat spatele cu o nerăbdare tremurândă. M-ai invitat pe canapea. Încăperea arăta pustie, niște flori ofilite, o cutie goală  de bomboane de ciocolată, grisine împrăștiate pe masă, ambalaje goale de cafea instant, praf. Indiciile unui trai dezinteresat. Ți-ai aprins, cu o disperare blândă, o țigară subțire ca un fir de sârmă de aluminiu. Mi-ai arătat poze cu copilul tău și am ciocnit un pahar de vin. Apoi, ai început să plângi și ți-ai cuibărit lacrimile pe genunchii mei. Mi-ai povestit că urmează să divorțezi. Că îți pare rău că m-ai părăsit pentru el. Că viața ta e un coșmar, că ești un deșeu, chiar o groapă de gunoi în care se aruncă la grămadă totul, nesortat. Că nu mai înțelegi ce simți, disperare, excludere, trădare, dorință, incertitudine, frica de a-ți pierde propria identitate. Că vrei să mă ții în brațe și mai vrei să-ți aduci aminte ce aromă are pieptul meu, ritmul inimii mele, asprimea firelor de păr. Ne-am dus în pat. Și-am făcut dragoste așa cum doar nouă ne reușea. Și-ai fost prima și singura femeie care a plâns în timp ce penisul meu era înăuntrul ei. 

 

Și m-am simțit ca o acostare grosolană la malul ființei tale. Și știam. Știam că urmează să te părăsesc.

 

Și eu.

 

Cumpără povestea!

error: Content is protected !!